Calafat, Maglavit, Cetate
luni, mai 07, 2012
Sîmbătă, hai-hui pe malul Dunării! La Calafat, expoziţie de hărţi vechi, în Palatul Marincu, excelent recondiţionat. La Maglavit, pe locul vedeniei lui Petrache Lupu, cruci din termopane. La Cetate, atmosferă adormitoare, cu poet în bucătărie!
Palatul Marincu
Sala candelabrelor
Muzeul Cărţii şi Hărţilor Vechi din capitală s-a mutat puţin la Calafat
La mormîntul lui Petrache Lupu
Biserica mănăstirii Maglavit
Portul cultural Cetate
Vedere spre Dunăre
Interioare boiereşti, răcoroase
In aşteptarea şalăului
Mircea Dinescu, o gazdă amabilă şi spectaculoasă! Read more...
Războiul româno-român
duminică, aprilie 08, 2012
# În ultimii 70 de ani, Europa n-a mai cunoscut lideri politici de anvergură. Pun asta pe seama lipsei războiului, o chestiune de viață și moarte pentru o națiune, un blestem pentru umanitate dar și o șansă de reizbucnire a energiilor vitale ale popoarelor, inclusiv prin ridicarea marilor conducători. Nu există perioadă mai tragică și mai eroică decît războiul. Restul e contabilitate. Pînă și după cel de-al doilea război mondial, oamenii de stat cu adevărat mari au avut războaiele lor – mă gîndesc la Margaret Thatcher și la generalul de Gaulle.
# Dacă războiul româno-român continuă ca pînă acum, dacă nu reușim să cădem de acord cu toții, indiferent de culoarea politică, asupra unor linii de viitor comune, dacă persistăm în individualism și tribalizare, atunci statul național va dispărea într-o generație. Primul pas va fi regionalizarea. Gîndită ca o modalitate de absorbție mai bună a fondurilor europene, ea va avea ca efect pervers dorința de rupere cu Bucureștiul, de gestionare a resurselor, de proprie politică bugetară. Următorul pas va fi ridicarea unor forțe politice noi, care vor reînvia mitologii regionale vechi, revendicîndu-se de la figuri istorice emblematice - Ștefan cel Mare, Avram Iancu sau Tudor Vladimirescu. Noile partide regionale vor insista pe desprinderea Nordului bogat de Sudul sărac, cam ca în Italia, sau vor cere recunoașterea autonomiilor etnice. În fine, un proiect de federalizare s-ar putea să desăvîrșească fărîmițarea. Sau nu. Indiferent cum, România nu va mai fi ce-a fost.
O istorie în oglindă
joi, aprilie 05, 2012
Asfinţitul Crailor
Se făcea că la o curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi. În lungile mante, cu paloşul la coapsă şi cu crucea pe piept şi afară de scarlatul tocurilor, înveşmîntaţi, împanglicaţi şi împănoşaţi numai în aur şi verde, verde şi aur, aşteptăm ca surghiunul nostru pe pamânt să ia sfârşit. O lină cântare de clopoţei ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorâse asupră-ne: răscumparaţi prin trufie aveam să ne redobândim înaltele locuri. Deasupra stranelor, scutarii nevăzuţi coborâseră prapurele înstemate şi una câte una se stinseseră cele şapte candele de la altar. Şi plecam tustrei pe un pod aruncat spre soare apune, peste bolţi din ce în ce mai uriaşe în gol. Înaintea noastră, în port bălţat de măscărici, scălămbăindu-se şi schimonosindu-se, ţopăia deandăratele, fluturând o năframă neagră, Pirgu. Şi ne topeam în purpura asfinţitului...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea Veche

