Andaluzia (pe muzica lui Lorca)

Cordoba.

Singură și depărtată.

Negru-i calul, luna toată,

și-n desaga mea, măsline.

Deși drumu-l știu, știu bine

n-ajung Cordoba vreodată...

Ascultă, fiul meu, tăcerea.

E o tăcere unduită,

o tăcere

în care alunecă văi și ecouri

și frunțile-nclină

către țărînă.

Se apără-n casă

de stele.

Noaptea se năruie.

E o copilă moartă-năuntru

cu-n trandafir stacojiu

în păr tăinuit.

Plîng șase privighetori la fereastră.

Oamenii merg suspinînd

cu ghitare deschise.

Oh, ce grav meditează

flacăra candelei!

Un turn e Sevilla

plin de arcași iscusiți.

Sevilla pentru-a răni

Cordoba pentru-a muri.

Un oraș ce pîndește

ritmuri întinse

încolăcindu-se

ca labirintele.

Ca lăstarele viței

aprinse.

M-am așezat

într-un luminiș de timp.

Era un iaz de tăcere,

de-o albă tăcere, inel imens

de unde luceferii

loveau cu cele douăsprezece

schimbătoare

numere negre.

Plîng

în fața mării amare.

Am în ochi

două mări cîntătoare.

Cînd am să mor

ghitara-ngropați-mi

cu mine-n pămînt.

Cînd am să mor

între naramzi

și-ntre mentă de cîmp.

Cînd am să mor

de vreți îngropați-mă

în morișcă de vînt.

Cînd am să mor!

Sud,

miraj,

reflectare.

Tot una-i de spui

stea sau portocală,

albie sau cer.

O, săgeată,

săgeată!

Ăsta e

sudul:

o săgeată de aur

fără alb, pe vînt.

Read more...

Calafat, Maglavit, Cetate

Sîmbătă, hai-hui pe malul Dunării! La Calafat, expoziţie de hărţi vechi, în Palatul Marincu, excelent recondiţionat. La Maglavit, pe locul vedeniei lui Petrache Lupu, cruci din termopane. La Cetate, atmosferă adormitoare, cu poet în bucătărie!

                               Calafat - vedere din port

                               Palatul Marincu

                                                                  Sala candelabrelor

          Muzeul Cărţii şi Hărţilor Vechi din capitală s-a mutat puţin la Calafat

                               La mormîntul lui Petrache Lupu

                                            Biserica mănăstirii Maglavit

                                Portul cultural Cetate

                               Vedere spre Dunăre

                               Interioare boiereşti, răcoroase

                                In aşteptarea şalăului

                 Mircea Dinescu, o gazdă amabilă şi spectaculoasă!

Read more...

Războiul româno-român

# În ultimii 70 de ani, Europa n-a mai cunoscut lideri politici de anvergură. Pun asta pe seama lipsei războiului, o chestiune de viață și moarte pentru o națiune, un blestem pentru umanitate dar și o șansă de reizbucnire a energiilor vitale ale popoarelor, inclusiv prin ridicarea marilor conducători. Nu există perioadă mai tragică și mai eroică decît războiul. Restul e contabilitate. Pînă și după cel de-al doilea război mondial, oamenii de stat cu adevărat mari au avut războaiele lor – mă gîndesc la Margaret Thatcher și la generalul de Gaulle.

# Dacă războiul româno-român continuă ca pînă acum, dacă nu reușim să cădem de acord cu toții, indiferent de culoarea politică, asupra unor linii de viitor comune, dacă persistăm în individualism și tribalizare, atunci statul național va dispărea într-o generație. Primul pas va fi regionalizarea. Gîndită ca o modalitate de absorbție mai bună a fondurilor europene, ea va avea ca efect pervers dorința de rupere cu Bucureștiul, de gestionare a resurselor, de proprie politică bugetară. Următorul pas va fi ridicarea unor forțe politice noi, care vor reînvia mitologii regionale vechi, revendicîndu-se de la figuri istorice emblematice - Ștefan cel Mare, Avram Iancu sau Tudor Vladimirescu. Noile partide regionale vor insista pe desprinderea Nordului bogat de Sudul sărac, cam ca în Italia, sau vor cere recunoașterea autonomiilor etnice. În fine, un proiect de federalizare s-ar putea să desăvîrșească fărîmițarea. Sau nu. Indiferent cum, România nu va mai fi ce-a fost.

 # Cuvintele nu înseamnă nimic, spun unii. Trandafirul miroase la fel de frumos oricum i-ai spune. Oare? Pentru mine, trandafirul miroase cel mai frumos în limba română.

Read more...

O istorie în oglindă

# Istoria recentă a Spaniei pare imaginea în oglindă a istoriei României, în care o dictatură de stînga este schimbată cu o dictatură de dreapta. Se știe că, sub Franco, ultimul conducător de inspirație fascistă din Europa, țara a fost privită cu neîncredere și a fost izolată de comunitatea internațională, ceea ce a avut grave consecințe în plan economic și social. Apoi, după 40 de ani de franchism, în 1976, apar primele partide de stînga legal constituite și au loc primele alegeri libere, cîștigate de o coaliție de centru-dreapta. Blocul socialist preia puterea cinci ani mai tîrziu. Viața democratică se consolidează și Spania e primită în NATO (în 1982) și UE (în 1986). Valuri de emigranți caută prosperitatea în afara granițelor. Viteza schimbărilor crește, investițiile străine sporesc ca volum, structura socială se schimbă, tinerele generații se emancipează, religia intră în declin, natalitatea scade dramatic, statalitatea monolitică se sparge într-o rețea federală. Din 2008, criza economică adăugă peisajului cristalele reci ale șomajului și recesiunii.

# Dacă ideologiile sînt depășite, atunci politicienii au nevoie de noi instrumente pentru înțelegerea și modificarea realității. Dacă ideologiile s-au bazat pe teorii economice și sociologice de secol XIX și XX, atunci noile instrumente trebuie să se inspire din matematică, fizică, teoria sistemelor și biologie. Dacă politicile publice au vizat drepturile cetățenești și interesele claselor sociale, atunci noile instrumente ale omului de stat vor viza piețele și umanitatea în general.

# Disputa dintre susținătorii și contestatarii exploatării resurselor naturale este una falsă. Pentru a susține gradul de complexitate a societății contemporane, sîntem obligați să pompăm energie și informație în sistem. Pare o cale fără întoarcere, din momentul în care omul a aprins primul foc și a folosit primele unelte. Istoria arată că nu există construcții sociale care au ales, printr-un act voluntar, să se simplifice . Totdeauna complexitatea a scăzut din cauza catastrofelor – secătuirea resurselor, modificări climatice, războaie, accidente. Dar supraviețuitorii au luat-o de la capăt, altundeva, altfel, urmînd logica vieții – adaptare, mutație, diversificare. Resursele vor fi mereu exploatate, mai prost sau mai bine, prin intermediul unor tehnologii mai simple sau mai sofisticate, de unii sau de alții. Important e ca bunăstarea generată de ele să se distribuie, larg, în întreaga societate.

Read more...